Puncte cheie ale pieței, aproape de finalul sesiunii:
- Indicele S&P500 este pe plus, condus de sectorul tehnologic: plusează cu peste o jumătate de procent, la 6.257 de puncte, cu indicii Dow Jones și Nasdaq 100 crescănd, la răndul lor, cu 0,43%, respectiv, 0,63%;
- Nvidia atinge o evaluare de 4 trilioane de dolari: Acțiunile Nvidia au crescut cu 2%, devenind prima companie care a atins o capitalizare de piață de 4 trilioane de dolari;
- Tema AI stimulează acțiunile tehnologice: Alte companii tehnologice majore, precum Meta Platforms, Microsoft și Alphabet, au înregistrat, de asemenea, câștiguri, indicând un interes reînnoit din partea traderilor și investitorilor pentru zona de inteligență artificială.

Noile evoluții tarifare și impactul economic:
- Noi tarife americane anunțate: Președintele Donald Trump a trimis scrisori prin care a dictat noi rate tarifare americane pentru bunuri provenind din cel puțin încă șase țări, inclusiv Filipine și Irak. Aceasta urmează acțiunilor similare întreprinse la începutul săptămânii în legătură cu alte 14 națiuni, cum ar fi Coreea de Sud și Japonia. De remarcat aici și faptul că Rep Moldova este una dintre destinatarele acestor “epistole vamale”;
- Reacția pieței la tarife: Traderii par să fi ignorat în mare măsură știrile recente privind tarifele, concentrăndu-se, mai degrabă, pe iminena sezonuluji de raporări financiare;
- FED consideră tarifele ca fiind inflaționiste: Minuta celei mai recente ședințe a FED ne-a relevat îngrijorări că tarifele semnalate de Casa Albă ar putea duce la inflație în economia SUA, întârziind potențial reducerile de dobândă ale Rezervei Federale.
Până la finalul săptămânii calendarul macro nu ne relevă nimic demn de menționat, deci tranzacționarea ar putea deveni mai tehnică, traderii putând intra într-un mood de așteptare.



