Acțiunile americane au închis mixt, vineri, indicele Nasdaq Composite fiind pe cale să își prelungească avansul recent pe fondul detensionării riscurilor geopolitice, în timp ce S&P 500 și Dow Jones Industrial Average au rămas în urmă.
Indicele Nasdaq, puternic orientat către sectorul de tehnologe, a urcat cu 0,28%, la 23.501 puncte, S&P 500 a avansat, marginal, cu 0,03%, în timp ce Dow Jones a pierdut aproape 300 de puncte, adică 0,58%, fiind tras în jos de un declin de aproape 4% al acțiunilor Goldman Sachs.

Producătorii de cipset-uri au susținut principalii indici, titlurile Nvidia și Advanced Micro Devices urcând cu 1,5%, respectiv 2,3%, după apariția unor informații potrivit cărora directorul general al Nvidia, Jensen Huang, intenționează să viziteze China în zilele următoare. Și alte nume mari din tehnologie, precum Microsoft, au avansat la rândul lor. În schimb, acțiunile Intel s‑au prăbușit cu 17% după ce compania a prezentat o estimare pentru primul trimestru din 2026 sub așteptările analiștilor.
Ambele cotații ale barilului de țiței au crescut după ce președintele american Donald Trump a intensificat presiunea asupra Iranului prin noi sancțiuni impuse navelor care îi transportă țițeiul și a anunțat trimiterea unei armade către această țară. Declarațiile sale au relansat avertismentele adresate Teheranului privind reprimarea protestatarilor și reluarea programului nuclear, alimentând temerile privind posibile perturbări ale ofertei de petrol din Orientul Mijlociu, în contextul în care Kazahstanul continuă să întâmpine dificultăți în reluarea producției la unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere din lume.

Contractele futures pe petrolul Brent cu scadența în martie au urcat cu 3,2% la 66,11 dolari pe baril, în timp ce sortimentul american West Texas Intermediate a consemnat un câștig procentual similar, la 61,26 de dolari pe baril, ambele înregistrând o creștere săptămânală de aproximativ 2,5%.



