Acțiunile americane erau aproape neschimbate, miercuri, fiind presate de creșterea prețurilor petrolului, în timp ce investitorii erau în expectativă în privința noilor rezultate financiare trimestriale publicate de companii.
Spre finalul sesiunii, indicele general al pieței evolua în jurul liniei de zero, Nasdaq Composite era pe minus cu 0,35%, iar Dow Jones Industrial Average reușea să pluseze cu 0,1%.

Sezonul rezultatelor financiare a rămas în centrul atenției, cu rapoarte așteptate de la ServiceNow, IBM, Tesla, Texas Instruments și Alphabet. Investitorii urmăresc îndeaproape eventuale actualizări privind cheltuielile pentru AI, cererea de servicii de cloud, bugetele corporative pentru tehnologie și perspectivele pentru a doua jumătate a anului.
În plus, investitorii se concentrează și pe întrebarea dacă cererea puternică pentru infrastructura și software-ul AI va continua să justifice evaluările ridicate din sectorul tehnologic, pe măsură ce sezonul raportărilor este în plină derulare.
Ambele cotații ale barilului de țiței au crescut, miercuri, după ce președintele Donald Trump a amenințat, din nou, că va bombarda podurile și centralele electrice iraniene, iar secretarul de stat Marco Rubio a spus că Teheranul nu este serios în privința ajungerii la un acord în favoarea stopării conflictului.
Contractele futures pentru țițeiul Brent, etalonul internațional, au urcat cu peste 3,5%, până la 94,3 dolari pe baril, în timp ce sortimentul american West Texas Intermediate a avansat cu aproximativ 3,2% la 87 de dolari. Prețurile au crescut cu peste 20% în această lună, pe măsură ce luptele dintre SUA și Iran s-au intensificat puternic.

Vorbind jurnaliștilor la o reuniune a miniștrilor de externe ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est, în Filipine, miercuri, Rubio a declarat că Washingtonul rămâne dispus să negocieze un sfârșit al războiului.
„SUA și-ar dori foarte mult să ajungă la o soluție diplomatică, adică să ajungem la un acord, dacă ar fi posibil, cu Iranul”, a mai spus Rubio. Dar iranienii „nu par să fie serioși” în privința încheierii unui acord, a adăugat Secretarul de Stat al SUA.



