Acțiunile americane au scăzut, marți, pe fondul creșterii randamentelor obligațiunilor, care au amenințat trendul ascendent al pieței și au alimentat îngrijorări privind consumul dar și perspectivele acțiunilor din sectorul de tehnologie.
Spre finalul sesiunii, indicele S&P 500 cobora cu 0,2%, Nasdaq Composite cu 0,4%, iar Dow Jones Industrial Average pierdea 72 de puncte, adică 0,15%, toți indicii consemnând o revenire de la minimele sesiunii.

Piața obligațiunilor a fost cauza, randamentul titlurilor de stat americane la 30 de ani a urcat la aproape 5,2%, cel mai ridicat nivel de aproape 19 ani, după ce date recente au indicat o reaprindere a inflației și prețuri mai mari ale petrolului, pe fondul conflictului din Iran. Dobânzile mai mari pot afecta costurile de împrumut, pot încetini cererea de consum și pot pune presiune pe evaluările ridicate, mai ales în cazul acțiunilor de creștere din sectorul cipset-urilor.
Acțiunile Nvidia au rămas aproape neschimbate înaintea raportării rezultatelor financiare aferente primului trimestru fiscal, programată pentru miercuri. Micron și-a inversat pierderile de la începutul ședinței și era în creștere cu peste 5%, în timp ce Qualcomm scădea cu 2,5%, iar Broadcom cu aproximativ 2%.
Ambele cotații ale barilului de țiței au scăzut ușor, dar au rămas peste pragul de 100 de dolari, în condițiile în care investitorii au analizat semnale contradictorii venite de la Trump privind o posibilă reluare a loviturilor militare împotriva Iranului.

Petrolul Brent scădea cu aproximativ 1,5%, la 110,4 dolari pe baril, în timp ce sortimentul West Texas Intermediate era pe minus cu 0,8% la 107,76 de dolari pe baril. Trump a spus că SUA ar putea avea nevoie să dea „încă o lovitură puternică”, după ce anterior afirmase că a anulat un atac planificat la solicitarea liderilor din Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.



