Piețele americane au evoluat pe creștere, marți, după ce investitorii au trecut peste eșecul negocierilor de pace dintre SUA și Iran din weekend și au pariat că un acord între cele două țări este încă posibil în scurt timp.
Spre finalul sesiunii de tranzacționare indicele S&P 500 era pe plus cu peste 1%, la 6.963 de puncte, Dow Jones Industrial Average a crescut cu 280 de puncte (aproximativ 0,6%), iar Nasdaq Composite a condus avansul, cu un plus de 1,8%.

Sectorul de tehnologie a fost cel care a susținut, din nou, piața: acțiunile Oracle au crescut cu 5%, extinzând astfel raliul de peste 12% din ședința anterioară, în timp ce Nvidia și Palantir Technologies și-au continuat, la rândul lor, ascensiunea.
În ciuda tensiunilor geopolitice ridicate, Wall Street a demonstrat încă o dată reziliență. Indicii majori au înregistrat creșteri solide la început de săptămână, chiar dacă negocierile SUA–Iran din weekend s-au încheiat fără rezultat. Președintele Donald Trump a declarat, luni, că „am fost sunați de cealaltă parte” și a adăugat că „își doresc foarte mult să ajungă la un acord”.
Câștigurile de luni au șters pierderile suferite de S&P 500 de la începutul războiului cu Iranul.
Ambele cotații ale barilului de țiței au scăzut, marți, după ce Casa Albă a semnalat că ar putea avea loc o a doua rundă de negocieri de pace între SUA și Iran.
Contractele futures pe țițeiul american WTI cu livrare în mai scădeau cu 6,7%, la 92,45 de dolari pe baril, în timp ce cele aferente benchmark-ului internațional Brent, cu livrare în iunie, au coborât cu 4,2%, la 95,2 dolari pe baril.

Administrația Trump ia în calcul noi discuții cu Iranul, deși deocamdată nu a fost stabilită nicio întâlnire, conform unei declarații de marți a unui oficial al Casei Albe pentru CNBC. Vicepreședintele JD Vance spusese luni că mingea este acum „în terenul Iranului”, după ce discuțiile de la Islamabad, Pakistan, s-au încheiat, în weekend, fără a se ajunge la un acord.



