Indicele Dow Jones Industrial Average a continuat să crească, miercuri, extinzându-și avansul după decizia Federal Reserve de a reduce, încă o dată în acest an, rata dobânzii de politică monetară.
Spre finalul sesiunii, Dow Jones urca cu peste 300 de puncte, respectiv 0,65%, în timp ce S&P 500 creștea cu 0,35%, iar Nasdaq Composite se situa la același nivel cu sesiunea precedentă. FED a aprobat o nouă reducere de un sfert de punct procentual la finalul reuniunii de politică monetară, a treia consecutivă, coborând astfel intervalul la 3,50%-3,75%.

Banca centrală a anunțat, de asemenea, că va relua achizițiile de obligațiuni pe termen scurt, ceea ce a pus presiune în jos pe randamentele titlurilor cu scadențe scurte. În comunicat, FED a acordat o atenție sporită slăbiciunii pieței muncii și a eliminat formularea anterioară potrivit căreia condițiile „rămâneau solide”, lucru pe care traderii l-ar putea interpreta ca pe o disponibilitate mai mare de a relaxa politica monetară pentru a susține locurile de muncă și de a pune pe plan secund lupta cu inflația persistentă. Proiecțiile oficiale indică doar o singură nouă reducere de dobândă pentru anul viitor însă, pe de altă parte, FED a anunțat acel program de cumpărare de titluri de stat pe termen scurt în valoare de 40 de miliarde de dolari, adică reluarea politicii de Quantitative Easing.
Pe piața energiei, ambele cotații ale barilului de petrolului au scăzut, inițial, după ce datele guvernamentale au arătat o diminuare a stocurilor de țiței din SUA mai mică decât se aștepta în piață, însă au trecut pe plus după ce piața a aflat că Statele Unite au confiscat un petrolier în largul coastei Venezuelei, alimentând astfel îngrijorările privind oferta disponibilă pe termen scurt.

Cotațiile futures aferente țițeiului Brent au crescut cu 0,76%, la 62,41 de dolari pe baril, în timp ce sortimentul american West Texas Intermediate consemna o creștere similară, la 58,70 de dolari pe baril.



