Acțiunile americane au crescut vineri, susținute de companiile mari din sectorul de tehnologie, indicii S&P 500 și Nasdaq au închis sesiunea și săptămâna în teritoriu pozitiv, în timp ce Dow Jones a scăzut pe parcursul ultimelor cinci zile.
Indicele S&P 500 a avansat cu 0,42%, până la 7.575 de puncte, sprijinit de evoluția unor giganți precum Nvidia și Meta Platforms. Nasdaq Composite a urcat cu 0,29% iar Dow Jones Industrial Average a câștigat 0,29%, respectiv 149,60 puncte, până la 52.637,01 puncte.

Acțiunile Nvidia au crescut cu aproximativ 4%, iar Meta a sărit cu circa 6%, încheind o săptămână cu un avans de aproape 15%, cel mai bun ritm săptămânal din primele luni ale lui 2024, după ce Bank of America a menținut recomandarea de cumpărare și a crescut optimismul că Meta își îmbunătățește structura de costuri în zona de inteligență artificială.
La nivel săptămânal, S&P 500 a urcat cu peste 1%, cu Nasdaq consemnând, de asemenea, un avans de peste 1%, în timp ce Dow Jones a scăzut cu 0,5%.
Pe piețele de mărfuri, ambele cotații ale barilului de țiței au încheiat săptămâna în creștere, pe fondul reluării confruntărilor dintre SUA și Iran, care au perturbat transporturile prin Strâmtoarea Ormuz și au reaprins temerile privind oferta, dar au scăzut în sesiunea de vineri.
Contractele futures aferente petrolului Brent au scăzut, vineri, cu 0,3%, până la 76,1 dolari pe baril, în timp ce sortimentul West Texas Intermediate a pierdut 0,65%, închizând la 71,61 de dolari.

Președintele Donald Trump a declarat, vineri, că Statele Unite și Iranul au agreat să continue discuțiile de pace, dar a subliniat că Washingtonul a transmis Teheranului „în termeni foarte clari” că acordul de încetare a focului s-a încheiat.



