Indicii bursieri americani au urcat la noi maxime, vineri, toți cei trei indici majori închizând săptămâna în creștere, după publicarea celor mai recente date privind piața muncii din SUA.
Indicele S&P 500 a avansat cu 0,65%, închizând la 6.966 de puncte, un nou nivel record al închiderii. Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,81%, până la 23.671 de puncte, în timp ce Dow Jones Industrial Average a urcat cu 238 de puncte, sau 0,48%, până la 49.504 puncte, marcând și el un nou record istoric la închidere.

La nivel săptămânal, toți cei trei indici au înregistrat creșteri: S&P 500 a avansat cu peste 1%, Dow Jones cu 2,3%, iar Nasdaq cu 1,9%.
Sentimentul economic a fost influențat de raportul privind situația din piața forței de muncă din luna decembrie, care a arătat o creștere a locurilor de muncă de 50.000, sub estimarea de 60.000, dar indicând totuși o economie americană care continuă să progreseze și despre care investitorii anticipează că își va accelera ritmul de creștere. Rata șomajului a coborât ușor la 4,4%, sub prognoza de 4,5% a economiștilor, evoluție pe care traderii au interpretat-o drept un semn că îmbunătățirea condițiilor economice ar putea continua.
Pe piața materiilor prime, ambele cotații ale barilului de țiței au crescut, vineri, pe fondul temerilor privind posibile perturbări ale producției Iranului și al incertitudinilor legate de livrările din Venezuela.

Astfel, contractele futures pe țițeiul Brent au urcat cu 1,73% la 63,06 dolari pe baril, în timp ce țițeiul american West Texas Intermediate a crescut cu 1,87%, ajungând la 58,84 de dolari pe baril.



