Indicii S&P 500 și Nasdaq Composite și-au continuat avansul, luni, după o săptămână de creștere pe Wall Street.
Spre finalul sesiunii, S&P 500 plusa cu 0,8% în timp ce Nasdaq Composite, indicele orientat spre zona de tehnologie, creștea cu 1,15%, piețele americane începând o nouă săptămână de tranzacționare după sărbătoarea de vineri, de Ziua Independenței, în SUA. Indicele Dow Jones Industrial Average se situa foarte aproape de linia de echilibru, după ce depășise anterior, în timpul sesiunii, pentru prima dată, pragul de 53.000 de puncte.

Dow a urcat cu aproape 2% săptămâna trecută. S&P 500 și Nasdaq Composite au înregistrat, de asemenea, creșteri puternice, avansând cu 1,8% și, respectiv, 2,1%.
Aceste câștiguri au venit chiar dacă sectorul de semiconductoare – motorul din spatele multor evoluții ale pieței din acest an – au slăbit, săptămâna trecută, investitorii reducând expunerea la producătorii de cipset-uri și orientându-se către alte sectoare.
Ambele cotații ale barilului de țiței nu înregistrau, luni, dinamici importante, tranzacționându-se în jurul nivelurilor de dinaintea războiului cu Iranul, în condițiile în care Arabia Saudită și-a redus prețurile oficiale de vânzare, OPEC+ a aprobat încă o creștere a țintei de producție începând din august, iar exporturile prin Strâmtoarea Ormuz și-au revenit și mai mult.

Astfel, contractele aferente petrolului Brent, se tranzacționau la 72 de dolari pe baril, în timp ce sortimentul american West Texas Intermediate, la 68,5 dolari pe baril, era pe minus cu 0,2%.



