Bursele americane au înregistrat creșteri modeste, luni, investitorii rămânând prudenți, dar optimiști, în privința unei posibile rezolvări a conflictului dintre SUA și Iran. Dinamicile au fost reduse, mai cu seamă date fiind sărbătorile pascale ale catolicilor și protestanților.
Indicele Dow Jones a câștigat 0,23%, spre finalul sesiunii de tranzacționare, S&P 500 a avansat cu 0,3%, iar Nasdaq Composite a urcat cu 0,5%, la aproape 22.000 de puncte.

Potrivit agenției Axios, au avut loc negocieri diplomatice între SUA, Iran și mediatori regionali, vizând termenii unui posibil armistițiu de 45 de zile, un acord care ar putea deschide calea spre un sfârșit permanent al ostilităților. Cu toate acestea, șansele de a finaliza chiar și un acord parțial înainte de termenul limită de marți rămân scăzute, un armistițiu temporar fiind doar una dintre numeroasele propuneri aflate pe masă.
Separat, agenția Reuters a raportat că atât Iranul, cât și SUA au primit un acord-cadru de pace – intermediat de Pakistan – care ar putea deveni baza unui armistițiu și redeschiderea imediată a strâmtorii Ormuz, în cazul în care va fi acceptat.
Însă, președintele Donald Trump și-a reafirmat avertismentul, luni, într-o conferință de presă, declarând că SUA vor viza infrastructura energetică și podurile Iranului dacă strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă până marți la 20:00, ora SUA de est.
Piețele petrolului au reflectat această incertitudine, înregistrând creșteri pe măsură ce investitorii au cântărit riscul unei escaladări suplimentare față de posibilitatea unui compromis la nivel diplomatic.

Contractul american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu aproape 1%, la 112,6 dolari pe baril, în timp ce reperul internațional Brent a avansat cu 0,8%, la aproape 110 dolari pe baril.



